The Babylonian Exile

Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare:

căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

Cînd se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,

cînd se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,

cînd este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?

Cine a spus şi s'a întîmplat ceva fără porunca Domnului?

Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele?

De ce să se plîngă omul cît trăieşte? Ficare să se plîngă mai bine de păcatele lui!

Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.

Să ne înălţăm şi inimile cu mînile spre Dumnezeu din cer, zicînd:

,,Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!``

În mînia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.

Te-ai învăluit într'un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.

Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.

Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.

De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.

Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.

Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz,

pînăce Domnul va privi din cer şi va vedea.

Mă doare ochiul de plîns pentru toate fiicele cetăţii mele.

Cei ce mă urăsc fără temei, m'au gonit ca pe o pasăre.

Voiau să-mi nimicească viaţa într'o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.

Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: ,,Sînt perdut!``

Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.

Tu mi-ai auzit glasul: ,,Nu-Ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.``