Sari la conținut

Versete biblice despre Rehoboam

87 versete · 7 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva Ierusalimului.

  2. A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe cari le făcuse Solomon.

  3. Împăratul Roboam a făcut în locul lor nişte scuturi de aramă, şi le -a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, cari păzeau intrarea casei împăratului.

  4. Oridecîte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii le purtau; apoi le aduceau iarăş în odaia alergătorilor.

  5. Roboam a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui David. Mamă-sa se numea Naama, Amonita. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Abiam.

  6. Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

  7. Roboam s'a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să -l facă împărat.

  8. Cînd a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; şi s'a întors din Egipt.

  9. Au trimes să -l cheme. Atunci Ieroboam şi tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:

  10. ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul: acum uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l -a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.``

  11. El le -a zis: ,,Întoarceţi-vă la mine după trei zile.`` Şi poporul a plecat.

  12. Împăratul Roboam a întrebat pe bătrînii cari fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?``

  13. Şi iată ce i-au zis ei: ,,Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă -i vei primi bine, şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie.``

  14. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i -l dădeau bătrînii, şi a întrebat pe tinerii cari crescuseră cu el şi cari -l înconjurau.

  15. El le -a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-mi vorbeşte astfel: ,,Uşurează jugul pe care l -a pus tatăl tău peste noi?``

  16. Şi iată ce i-au zis tinerii cari crescuseră cu el: ,,Aşa să vorbeşti poporului acestuia care ţi -a vorbit aşa: ,,Tatăl tău ne -a îngreuiat jugul, iar tu uşurează-ni -l!`` să le vorbeşti aşa: ,,Degetul meu cel mic este mai gros decît coapsele tatălui meu.

  17. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face şi mai greu: tatăl meu v'a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.``

  18. Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: ,,Întoarceţi-vă la mine peste trei zile.``

  19. Împăratul le -a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrînilor,

  20. şi le -a vorbit aşa, după sfatul tinerilor: ,,Tatăl meu v'a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia şi mai mult; tatăl meu v'a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.``

  21. Astfel împăratul n'a ascultat pe popor; căci aşa rînduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvîntului, pe care -l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.

  22. Cînd a văzut tot Israelul că împăratul nu -l ascultă, poporul a răspuns împăratului: ,,Ce parte avem noi cu David? Noi n'avem nicio moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ţi de casă, Davide!`` Şi tot Israelul s'a dus în corturile lui.

  23. Copiii lui Israel, cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste cari a domnit Roboam.

  24. Atunci împăratul Roboam a trimes pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel, şi a murit. Şi împăratul Roboam s'a grăbit şi s'a suit într'un car, ca să fugă la Ierusalim.

  25. Astfel s'a deslipit Israel de casa lui David pînă în ziua de azi.