Versete biblice despre War

Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.

Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare.

Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acopere faţa,

la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.

Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le -a făcut El pe pămînt.

El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. -

Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună,

au privit -o, au înlemnit, s'au temut, şi au luat -o la fugă.

I -a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.

Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vîntul de răsărit, care sfărîmă corăbiile din Tarsis.

Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.

(Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cîntare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută cînd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cînd s'a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat, şi Te-ai mîniat: ridică-ne iarăş!

Ai cutremurat pămîntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.

Înspăimîntă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe ceice îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată!

acolo a sfărîmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război. -

şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.

(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pîngărit Templul Tău cel sfînt, şi au prefăcut Ierusalimul într'un morman de pietre.

Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănînce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănînce fiarele pămîntului.

Ca apa le-au vărsat sîngele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i îngroape.

Pentruce să zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sîngele vărsat al robilor Tăi!

Acestora le -a schimbat inima, pînă acolo că au urît pe poporul Lui, şi s'au purtat mişeleşte cu robii Săi.

Destul mi -a locuit sufletul lîngă cei ce urăsc pacea.

Eu sînt pentru pace; dar deîndată ce vorbesc eu, ei sînt pentru război.

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!