Sari la conținut

Versete biblice despre War: Repugnant to God

6 versete · 45 aspecte

Versete despre Repugnant to God

  1. Dar cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: ,Tu ai vărsat mult sînge, şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt.

  2. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei, şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu -l din mîna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.

  3. Înspăimîntă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe ceice îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată!

  4. Destul mi -a locuit sufletul lîngă cei ce urăsc pacea.

  5. Eu sînt pentru pace; dar deîndată ce vorbesc eu, ei sînt pentru război.

  6. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.