Skip to content

Versete biblice despre War

639 versete · 45 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

  2. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

  3. dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

  4. Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească.

  5. Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

  6. Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună,

  7. De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, cari se luptă în mădularele voastre?

  8. Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi -i va omorî.

  9. Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei,

  10. Şi au început să se închine balaurului, pentrucă dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicînd: ,,Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?``

  11. I s'a dat să facă război cu sfinţii, şi să -i biruiască. Şi i s'a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

  12. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

  13. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: ,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,

  14. ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!``