Skip to content

Versete biblice despre Night

79 versete · 42 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

  2. Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

  3. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

  4. Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

  5. Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.

  6. Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

  7. Nu mai pot gemînd! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi.

  8. Dacă îmi vei cerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gîndesc.

  9. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

  10. Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n'am odihnă.

  11. Căci mînia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plînsul, iar dimineaţa veselia.

  12. cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii.

  13. A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.

  14. Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:

  15. Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

  16. puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

  17. Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

  18. Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

  19. O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gîndesc adînc la Cuvîntul Tău.

  20. (O cîntare a treptelor.) Iată, binecuvîntaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, cari staţi noaptea în Casa Domnului!

  21. Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!``

  22. Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.

  23. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

  24. Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit...

  25. Adormisem, dar inima îmi veghea... Este glasul prea iubitului meu, care bate: ,,Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cîrlionţii îmi sînt plini de picurii nopţii.`` -