Letters to the Churches

În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.

El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.

Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atît pentru păcatele lui, cît şi pentru ale norodului.

Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.

Tot aşa şi Hristos, nu Şi -a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I -a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.``

Şi, cum zice iarăş într'alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.``

El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să -L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,

măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le -a suferit.

Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice,

căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot ,,după rînduiala lui Melhisedec.``

Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v'aţi făcut greoi la pricepere.

În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc.

Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s'a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morţilor şi despre judecata vecinică.

Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt,

şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-

şi cari totuş au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăş, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi -L dau să fie batjocorit.

Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.

Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuş dela voi aşteptăm lucruri mai bune şi cari însoţesc mîntuirea.

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.

Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaş rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrşit o deplină nădejde,