Sari la conținut

Jesus

3,872 versete · 6 membri ai familiei

Cunoscut și ca: Jesus Christ, Immanuel, Emmanuel, Christ

Versete care îl menționează pe Jesus

Filtrează după carte
  1. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit.

  2. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.

  3. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi.

  4. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos.

  5. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

  6. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

  7. Fiindcă Dumnezeu nu ne -a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,

  8. care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.

  9. Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi, cari vă cîrmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc.

  10. Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

  11. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

  12. Celce v'a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.

  13. În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor.

  14. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin

  15. Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:

  16. Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

  17. şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

  18. într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

  19. Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui,

  20. cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

  21. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorîtă din credinţă,

  22. pentruca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

  23. Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,

  24. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.

  25. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.