Versete biblice despre Death

Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.

Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.

Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!

Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mînile spre Tine!

Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? -

Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormînt, şi de credincioşia Ta în Adînc?

Sînt cunoscute minunile Tale în întunerec, şi dreptatea Ta în ţara uitării?

Doamne, eu îşi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.

Pentruce, Doamne, lepezi sufletul meu? Pentruce îmi ascunzi Faţa Ta?

Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă.

Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp.

Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte.

Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă.

Şi am zis în inima mea: ,,Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?`` Şi am zis în inima mea: ,,Şi aceasta este o deşertăciune.``

Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!

Atunci am urît viaţa căci nu mi -a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.

Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut -o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amîndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă, şi toate se întorc în ţărînă.