The Revelation

Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.

Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care -l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă.

Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

Cea dintîi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.

Îngerul al şaselea a sunat din trîmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,

şi zicînd îngerului al şaselea, care avea trîmbiţa: ,,Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt legaţi la rîul cel mare Eufrat!``

Şi cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.

Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.

Şi iată cum mi s'au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.

A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, cari ieşeau din gurile lor.

Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.

Ceilalţi oameni, cari n'au fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Şi nu s'au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într'un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stîlpi de foc.

În mînă ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stîng pe pămînt,

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Cînd a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Şi cînd au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: ,,Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!``

Şi îngerul, pe care -l văzusem stînd în picioare pe mare şi pe pămînt, şi -a ridicat mîna dreaptă spre cer,

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pămîntul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,

ci că în zilele în cari îngerul al şaptelea va suna din trîmbiţa lui, se va sfîrşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.

Şi glasul, pe care -l auzisem din cer, mi -a vorbit din nou, şi mi -a zis: ,,Du-te de ia cărticica deschisă din mîna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pămînt!``

M'am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ,,Ia -o``, mi -a zis el, ,,şi mănîncă -o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.``

Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat -o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat -o, mi s'a umplut pîntecele de amărăciune.

Apoi mi-au zis: ,,Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.``