Skip to content

Versete biblice despre God

662 versete · 46 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!

  2. Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui!

  3. Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui!

  4. (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,

  5. ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.

  6. Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.

  7. Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

  8. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.

  9. O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde.

  10. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!

  11. El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.

  12. El Îşi trimete poruncile pe pămînt, Cuvîntul Lui aleargă cu iuţeală mare.

  13. El dă zăpada ca lîna, El presară bruma albă ca cenuşa;

  14. El Îşi asvîrle ghiaţa în bucăţi; cine poate sta înaintea frigului Său?

  15. El Îşi trimete Cuvîntul Său, şi le topeşte; pune să sufle vîntul Lui, şi apele curg.

  16. Lăudaţi -L, soare şi lună, lăudaţi -L, toate stelele luminoase!

  17. Lăudaţi -L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, cari sînteţi mai pe sus de ceruri!

  18. Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute,

  19. le -a întărit pe veci de veci; le -a dat legi, şi nu le va călca.

  20. Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mîna şi nimeni ia seama,

  21. fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, şi nu vă plac mustrările mele,

  22. de aceea şi eu, voi rîde cînd veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi cînd vă va apuca groaza,

  23. cînd vă va apuca groaza ca o furtună, şi cînd vă va învălui nenorocirea ca un vîrtej, cînd va da peste voi necazul şi strîmtorarea.

  24. cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.

  25. Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,