Sari la conținut

Joseph

199 versete · 17 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe Joseph

Filtrează după carte
  1. Căpeteniile familiei lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, dintre familiile fiilor lui Iosif, s'au apropiat şi au vorbit înaintea lui Moise şi înaintea mai marilor peste casele părinteşti ale copiilor lui Israel.

  2. Moise a poruncit copiilor lui Israel din partea Domnului, şi a zis: ,,Seminţia fiilor lui Iosif are dreptate.

  3. s'au măritat în familiile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, şi moştenirea lor a rămas în seminţia familiei tatălui lor.

  4. ,,După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvinteze poporul;

  5. Despre Iosif a zis: ,,Ţara lui va primi dela Domnul, ca semn de binecuvîntare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape cari sînt jos,

  6. Cele mai bune roade ale pămîntului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S'a arătat în rug Să vină peste capul lui Iosif, Pe creştetul capului domnului fraţilor lui!

  7. Fiii lui Iosif, alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi Leviţilor nu li s'a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.

  8. Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea dela Iordan, lîngă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustia care se ridică dela Ierihon la Betel prin munte.

  9. Acolo şi-au primit moştenirea fiii lui Iosif: Manase şi Efraim.

  10. O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, căci el era întîiul născut al lui Iosif. Machir, întîiul născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul şi Basanul, pentru că era un bărbat de război.

  11. Au dat prin sorţi o parte celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Şemida: aceştia sînt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor.

  12. Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua, şi i-au zis: ,,Pentruce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, cînd noi sîntem un popor mare la număr şi Domnul ne -a binecuvîntat pînă acum?``

  13. Fiii lui Iosif au zis: ,,Muntele nu ne va ajunge, şi toţi Cananiţii cari locuiesc în vale, ceice sînt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce sînt în valea lui Izreel au cară de fier.``

  14. Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: ,,Voi sînteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.

  15. S'o împartă în şapte părţi; Iuda să rămînă în hotarele lui la miazăzi, şi casa lui Iosif să rămînă în hotarele ei la miază noapte.

  16. Sorţul a căzut pe seminţia fiilor lui Beniamin, după familiile lor, şi partea care le -a căzut prin sorţi îşi avea hotarele între fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.

  17. Oasele lui Iosif, pe cari le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov dela fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.

  18. Casa lui Iosif s'a suit şi ea împotriva Betelului, şi Domnul a fost cu ei.

  19. Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai nainte se chema Luz.

  20. Amoriţii au izbutit să rămînă la Har-Heres, la Aialon şi la Şaalbim; dar mîna casei lui Iosif a apăsat asupra lor, şi au fost supuşi la un bir.

  21. Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.``

  22. Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzînd pe tînărul acesta la lucru, i -a dat privigherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.

  23. Dan, Iosif, Beniamin, Neftali, Gad şi Aşer.

  24. Fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel. -Căci el era întîiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întîi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; totuş Iosif n'a fost scris în spiţele de neam ca întîi născut.

  25. Iuda a fost în adevăr puternic printre fraţii săi, şi din el a ieşit un domnitor; dar dreptul de întîi născut este al lui Iosif.