Skip to content

Versete biblice despre War

639 versete · 45 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Macheda la Libna, şi a dat luptă împotriva Libnei.

  2. Domnul a dat -o şi pe ea, împreună cu împăratul ei, în mînile lui Israel, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi ceice se găseau în ea; n'a lăsat să scape niciunul, şi a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului.

  3. Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Libna în Lachis, a tăbărît înaintea ei, şi a început lupta împotriva ei.

  4. Domnul a dat cetatea Lachis în mînile lui Israel, care a luat -o a doua zi, şi a trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna.

  5. Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s'a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l -a bătut, pe el şi pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape.

  6. Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărît înaintea ei, şi au început lupta.

  7. Au luat -o în aceeaş zi, şi au trecut -o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi ceice se aflau în ea; Iosua a nimicit -o cu desăvîrşire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis.

  8. Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s'a suit din Eglon la Hebron, şi au început lupta împotriva lui.

  9. L-au luat, şi l-au trecut prin ascuţişul săbiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetăţile cari ţineau de el, şi pe toţi ceice se aflau în el; Iosua n'a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, şi l -a nimicit cu desăvîrşire împreună cu toţi ceice se aflau în el.

  10. Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s'a îndreptat împotriva Debirului, şi a început lupta împotriva lui.

  11. L -a luat, pe el, pe împăratul lui, şi toate cetăţile cari ţineau de el; le-au trecut prin ascuţişul săbiei, şi au nimicit cu desăvîrşire pe toţi cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului şi împăratului lui cum făcuse Hebronului şi cum făcuse Libnei şi împăratului ei.

  12. Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, cîmpia şi costişele, şi a bătut pe toţi împăraţii; n'a lăsat să scape nimeni, şi a nimicit cu desăvîrşire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel.

  13. Au trecut prin ascuţişul săbiei şi au nimicit cu desăvîrşire pe toţi ceice se găseau în el: n'a rămas nimic din ce avea suflare de viaţă, şi au pus foc Haţorului.

  14. Iosua a luat deasemenea toate cetăţile împăraţilor acelora, şi pe toţi împăraţii lor i -a trecut prin ascuţişul săbiei, şi i -a nimicit cu desăvîrşire, cum poruncise Moise, robul Domnului.

  15. Dar Israel n'a ars niciuna din cetăţile aşezate pe dealuri, afară numai de Haţor, care a fost ars de Iosua.

  16. Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada cetăţilor acelora şi vitele; dar au trecut prin ascuţişul săbiei pe toţi oamenii, pînă i-au nimicit, fără să lase ceva din ce are suflare de viaţă.

  17. Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise, şi de Moise lui Iosua; n'a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul.

  18. Astfel Iosua a luat toată ţara aceasta, muntele, toată partea de miazăzi, toată ţara Gosen, valea, cîmpia, muntele lui Israel şi văile lui,

  19. dela muntele cel pleşuv care se înalţă spre Seir pînă la Baal-Gad, în valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. A luat pe toţi împăraţii lor, i -a bătut şi i -a omorît.

  20. Războiul, pe care l -a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împăraţi, a ţinut multă vreme.

  21. N'a rămas nicio cetate, care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, afară de Heviţi, cari locuiau în Gabaon; pe toate le-au luat prin luptă.

  22. Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împetrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvîrşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise Domnul.

  23. În acelaş timp, Iosua a pornit, şi a nimicit pe Anachimi, din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda şi din tot muntele lui Israel; Iosua i -a nimicit cu desăvîrşire, împreună cu cetăţile lor.

  24. N'au rămas deloc Anachimi în ţara copiilor lui Israel; n'au rămas decît la Gaza, la Gat şi la Asdod.

  25. Iosua a pus stăpînire deci pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise Domnul. Şi Iosua a dat -o de moştenire lui Israel, fiecăruia i -a dat partea lui, după seminţiile lor. Apoi ţara s'a odihnit de război.