Sari la conținut

Versete biblice despre Prophets

655 versete · 128 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Porţile îi sînt cufundate în pămînt; i -a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sînt între neamuri. Lege nu mai au,

  2. În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război dela rîul Chebar, s'au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.

  3. Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

  4. Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate.

  5. El mi -a zis: ,,Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!``

  6. Cum mi -a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m'a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Celce-mi vorbea.

  7. Da, copiii aceştia la cari te trimet, sînt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!`

  8. Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, -căci sînt o casă de îndărătnici-vor şti totuş că în mijlocul lor este un prooroc.

  9. Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sînt nişte mărăcini şi spini lîngă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuş nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimînta de feţele lor, căci sînt o casă de îndărătnici.

  10. Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor.

  11. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sînt o casă de îndărătnici!``

  12. El mi -a zis: ,,Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun!

  13. Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!`

  14. Şi Duhul m'a răpit, şi am auzit înapoia mea dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt: slava Domnului s'a ridicat din locul ei.

  15. Cînd m'a răpit Duhul şi m'a luat, mergeam amărît şi mînios, şi mîna Domnului apăsa tare peste mine.

  16. Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război cari locuiau la rîul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.

  17. După şapte zile, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

  18. ,,Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Cînd vei auzi un cuvînt, care va ieşi din gura Mea, să -i înştiinţezi din partea Mea!

  19. Cînd voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!`, dacă nu -l vei înştiinţa, şi nu -i vei spune, ca să -l întorci dela calea lui cea rea şi să -i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!

  20. Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mîntui sufletul!

  21. Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!

  22. Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentrucă a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mîntui sufletul!``

  23. Şi mîna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi -a zis: ,,Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!``

  24. Duhul a intrat în mine, şi m'a făcut să stau pe picioare. Şi Domnul mi -a vorbit şi mi -a zis: ,,Du-te şi închide-te în casă!``

  25. Dar cînd îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura, ca să le spui: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Cine vrea să asculte, să asculte; cine nu vrea, să n'asculte! Căci sînt o casă de îndărătnici!`