Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile, şi au binecuvîntat pe Domnul şi pe poporul Său Israel.

  2. Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i -a răspuns: ,,De cînd au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mîncat, ne-am săturat, şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvîntat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas!``

  3. Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit.

  4. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi supt cîrmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.

  5. Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bună voie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile prea sfinte.

  6. celor de parte bărbătească înscrişi dela vîrsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor;

  7. Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului, Dumnezeului său.

  8. A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

  9. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.`` Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

  10. Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, cînd zice: ,,Domnul, Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mîna împăratului Asiriei?``

  11. Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri pe cari le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea, pentruca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea?

  12. Să nu vă amăgească Ezechia dar şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n'a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea şi din mîna părinţilor mei: cu cît mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea!``

  13. Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu, şi împotriva robului Său Ezechia.

  14. Şi a trimes o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: ,,După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n'au putut să izbăvească pe poporul lor din mîna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mîna mea.

  15. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pămîntului, cari sînt lucrarea mînilor omeneşti.

  16. Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s'a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

  17. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i -a ocrotit împotriva celor ce -i împresurau.

  18. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s'a înălţat

  19. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i -a vorbit, şi i -a dat un semn.

  20. Atunci Ezechia s'a smerit din mîndria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mînia Domnului n'a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.

  21. Şi -a zidit cetăţi, şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii.

  22. Însă, cînd au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l -a părăsit ca să -l încerce, pentruca să cunoască tot ce era în inima lui.

  23. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

  24. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: ,,În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.``

  25. A zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.