Versete biblice despre Riches

Bogăţia aduce un mare număr de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui. -

Comorile cîştigate cu o limbă mincinoasă sînt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. -

Bogatul stăpîneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce -i dă cu împrumut. -

Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. -

Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.

Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia sborul spre ceruri.

Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.

Căci nici o bogăţie nu ţine vecinic, şi nici cununa nu rămîne pe vecie. -

Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobîndă şi camătă, le strînge pentru celce are milă de săraci. -

Omul bogat se crede înţelept, dar săracul care este priceput îl cercetează. -

Un om credincios este năpădit de binecuvîntări, dar celce vrea să se îmbogăţească repede nu rămîne nepedepsit. -

Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el. -

Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie.

Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: ,,Cine este Domnul?`` Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. -

Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

Un om este singur singurel, n'are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n'are sfîrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gîndeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?`` Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.

Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.

Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

Cînd se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi ceice le papă: şi ce folos mai are din ele stăpînul lor decît că le vede cu ochii?

Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu -l lasă îmbuibarea să doarmă.

Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor.

Dacă se perd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu -i rămîne nimic în mîni.

Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.

Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s'a trudit în vînt?

Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănînce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.