Skip to content

Versete biblice despre Apostles

90 versete · 11 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Drept răspuns Isus a zis: ,,Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să -l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?`` ,,Putem``, I-au zis ei.

  2. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.

  3. Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

  4. În urmă, Isus S'a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.

  5. A rînduit dintre ei doisprezece, ca să -i aibă cu Sine, şi să -i trimeată să propovăduiască.

  6. Le -a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.

  7. Iată cei doisprezece, pe cari i -a rînduit: Simon, căruia i -a pus numele Petru;

  8. Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le -a pus numele Boanerghes, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Fiii tunetului;``

  9. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Cananitul,

  10. şi Iuda Iscarioteanul, care L -a şi vîndut.

  11. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să -i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

  12. Le -a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n'aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;

  13. să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.

  14. Apoi le -a zis: ,,În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela.

  15. Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.``

  16. Apoi S'a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,

  17. căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită.

  18. Isus a înţeles lucrul acesta, şi le -a zis: ,,Pentruce vă gîndiţi că n'aveţi pîni? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?

  19. Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?

  20. Pe cînd se pogorau de pe munte, Isus le -a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, pînă va învia Fiul omului dintre cei morţi.

  21. Ei au păstrat în ei lucrul acesta, şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi,

  22. Căci învăţa pe ucenicii Săi, şi zicea: ,,Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor; ei Îl vor omorî, şi a treia zi după ce -L vor omorî, va învia.``

  23. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, şi se temeau să -L întrebe.

  24. I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

  25. Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, şi le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.