God
Versete care îl menționează pe God
Şi se vor purta astfel cu voi, pentrucă n'au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
Acum Mă duc la Cel ce M'a trimes; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ,Unde Te duci?`
în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea;
Tot ce are Tatăl, este al Meu; deaceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.
Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăş peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentrucă Mă duc la Tatăl.``
La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: ,,Ce însemnează cuvintele acestea: ,Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea;` şi: ,Apoi iarăş peste puţină vreme Mă veţi vedea?` Şi: ,Pentrucă Mă duc la Tatăl?``
În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere dela Tatăl, în Numele Meu, vă va da.
V'am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul cînd nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.
Căci Tatăl însuş vă iubeşte, pentrucă M'aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit dela Dumnezeu.
Am ieşit dela Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.``
Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n'ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit dela Dumnezeu.``
,,Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine.
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.
Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s'o fac.
Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.
Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău.
Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine.
Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes.
Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: -
tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei.
Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi.
Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n'a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.