Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sînt în Tatăl.``

  2. Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.``

  3. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.``

  4. ,,Da, Doamne,`` I -a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.``

  5. Isus i -a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?``

  6. Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat.

  7. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.``

  8. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într'un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

  9. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sînt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

  10. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la ceasul acesta!

  11. Tată, proslăveşte Numele Tău!`` Şi din cer, s'a auzit un glas, care zicea: ,,L-am proslăvit, şi -L voi mai proslăvi!``

  12. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.

  13. Iar Isus a strigat: ,,Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M'a trimes pe Mine.

  14. Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M'a trimes pe Mine.

  15. Căci Eu n'am vorbit dela Mine însumi, ci Tatăl, care M'a trimes, El însuş Mi -a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.

  16. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa vecinică. De aceea lucrurile, pe cari le spun, le spun aşa cum Mi le -a spus Tatăl.``

  17. Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt.

  18. Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,

  19. Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care -l trimet Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Celce M'a trimes pe Mine.``

  20. Dupăce a ieşit Iuda, Isus a zis: ,,Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.

  21. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuş, şi -L va proslăvi îndată.

  22. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.

  23. În casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n'ar fi aşa, v'aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

  24. Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.

  25. Dacă m'aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.``