Skip to content

Versete biblice despre Sorrow

64 versete · 9 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i -a zis: ,,Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.

  2. Scoală-te, ia copilul şi ţine -l de mînă; căci voi face din el un neam mare.``

  3. Şi Dumnezeu i -a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s'a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea.

  4. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie, şi a ajuns vînător cu arcul.

  5. Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.

  6. M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.

  7. Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.

  8. Acum, vino, Eu te voi trimete la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.``

  9. Ana a răspuns: ,,Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n'am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

  10. Atunci împăratul, cutremurîndu-se, s'a suit în odaia de sus a porţii, şi a plîns. Pe cînd mergea, zicea: ,,Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n'am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!``

  11. Au venit şi au spus lui Ioab: ,,Iată că împăratul plînge şi se jăleşte din pricina lui Absalom.``

  12. Şi în ziua aceea, biruinţa s'a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicîndu-se: ,,Împăratul este mîhnit din pricina fiului său.``

  13. În aceeaş zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.

  14. Împăratul îşi acoperise faţa, şi striga în gura mare: ,,Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.``

  15. Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, şi a zis: ,,Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.

  16. Tu iubeşti pe ceice te urăsc, şi urăşti pe ceice te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.

  17. Scoală-te dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămînea un om cu tine în noaptea aceasta; şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decît toate nenorocirile cari ţi s'au întîmplat din tinereţă pînă acum.``

  18. Atunci împăratul s'a sculat, şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: ,,Iată că împăratul stă la poartă.`` Şi tot poporul a venit înaintea împăratului.

  19. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

  20. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

  21. O! voi, cari treceţi pe lîngă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m'a lovit Domnul în ziua mîniei Lui aprinse!

  22. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mîhnească foarte tare.

  23. Isus le -a zis atunci: ,,Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.``

  24. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pămînt, şi S'a rugat, zicînd: ,,Tată, dacă este cu putinţă, depărtează dela Mine paharul acesta! Totuş nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.``

  25. Apoi a venit la ucenici, i -a găsit dormind, şi a zis lui Petru: ,,Ce, un ceas n'aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!