Versete biblice despre Afflictions and Adversities

din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe.

El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele,

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El.

Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă.

Celui fără prihană îi răsare o lumină în întunerec, El este milostiv, îndurător şi drept.

Aceasta este mîngîierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăş viaţă.

Mă gîndesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mîngîi.

Orînduirile Tale sînt prilejul cîntărilor mele, în casa pribegiei mele.

Dacă n'ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.

Necazul şi strîmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sînt desfătarea mea.

În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.

Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mîna spre mînia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mîntuieşte.

Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale.

Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit, dreptate celor lipsiţi.

Domnul sprijineşte pe toţi ceice cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.

tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.

Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului, şi nu te mîhni de pedepsele Lui.

Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care -l iubeşte!

În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. -

Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -

Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea. -

M'am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să -i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, şi n'are cine să -i mîngîie!

Mai bine să te duci într'o casă de jale de cît să te duci într'o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.

Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.

o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.