Versete biblice despre Idolatry

Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rîndea, şi -i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într'o casă.

Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe cari şi -i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.

Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui!

O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: ,Ha! ha!` m'am încălzit, simt focul!``

Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!``

Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s'au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.

Niciunul nu intră în sine însuş, şi n'are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ,,Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat -o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?``

El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mîntuiască sufletul, şi să nu zică: ,,N-am oare o minciună în mînă?``

,,Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sînt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe cari -i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!

Au căzut, s'au prăbuşit împreună, nu pot să scape povara; ei înşişi se duc în robie.

Ei varsă aurul din pungă, şi cîntăresc argintul în cumpănă; tocmesc un arginatar să facă un dumnezeu din ele, şi se închină şi îngenunche înaintea lui.

Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămîne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu -i scapă din nevoie.

Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.

Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!

Iată -i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.

Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să -i întrebi. Şi cei cu cari ai făcut negoţ din tinereţa ta se vor risipi fiecare într'o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.``

,,Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînţa precurvarului şi a curvei!

De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu sînteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămînţă a minciunii,

care se încălzeşte pentru idoli supt orice copac verde, care junghie pe copii în văi, supt crăpăturile stîncilor?

În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moştenire, ele sînt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mîncare: ,Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legămînt cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor.

Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimeţi solii departe, şi te pleci pînă la locuinţa morţilor.

Oboseşti mergînd, şi nu zici: ,Încetez!` Tot mai găseşti putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea.

Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi -a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.