Sari la conținut

Versete biblice despre Idolatry

447 versete · 205 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. ,,Eu ziceam: ,Numai cei mici sînt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!

  2. Mă voi duce deci la cei mari, şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!` ,Dar toţi au sfărîmat jugul, şi au rupt legăturile.

  3. De aceea îi omoară leul din pădure, şi -i nimiceşte lupul din pustie. Stă la pîndă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfîşiaţi; căci fărădelegile lor sînt multe, abaterile lor s'au înmulţit!``

  4. ,,Cum să te iert? -zice Domnul-Copiii tăi M'au părăsit, şi jură pe dumnezei cari n'au fiinţă. Şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada în casa curvei!

  5. Ca nişte cai bine hrăniţi, cari aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.``

  6. ,,Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?``

  7. ,,Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărîmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi -i butucii aceştia, căci nu sînt ai Domnului!

  8. Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.``

  9. ,,Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: ,Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea.

  10. Proroocii sînt vînt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!``

  11. ,,Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,Pentrucă aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta lemne, ca să -i ardă focul acesta.

  12. Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, -zice Domnul-un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n'o cunoşti, şi ale cărui vorbe nu le pricepi.

  13. Tolba lui cu săgeţi este ca un mormînt deschis; toţi sînt nişte viteji.

  14. El îţi va mînca secerişul şi pînea, îţi va mînca fiii şi fiicele, îţi va mînca oile şi boii, îţi va mînca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite, în cari te încrezi.

  15. ,,În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele proorocilor, şi oasele locuitorilor Ierusalimului.

  16. Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii, şi în faţa întregei oştiri a cerurilor, pe cari i-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe cari i-au urmat, pe cari i-au căutat şi înaintea cărora s'au închinat. Nu le vor mai strînge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pămînt.

  17. Căci obiceiurile popoarelor sînt deşerte. Taie un lemn din pădure; mîna meşterului îl lucrează cu securea;

  18. îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine.

  19. Dumnezeii aceştia sînt ca o sperietoare de păsări într'un ogor de castraveţi1 (Sau: ca un stîlp tras la strung), şi nu vorbesc; sînt duşi de alţii, pentrucă nu pot să meargă.`` ,,Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău, şi nu sînt în stare să facă niciun bine.``

  20. ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta.

  21. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine.

  22. Toţi laolaltă, sînt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decît deşertăciune, e lemn!

  23. Ei aduc din Tarsis foiţe de argint şi aur din Ufaz; meşterul şi mîna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sînt de materii văpsite în albastru şi în purpură, toate sînt lucrate de meşteri iscusiţi. -

  24. Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.``

  25. ,,Aşa să le vorbiţi: ,Dumnezeii, cari n'au făcut nici cerurile, nici pămîntul, vor pieri depe pămînt şi de supt ceruri.