Skip to content

Versete biblice despre Abner

62 versete · 6 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic.

  2. Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.

  3. Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.

  4. Cînd a văzut Saul pe David mergînd împotriva Filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: ,,Al cui fiu este tînărul acesta, Abner?`` Abner a răspuns: ,,Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.``

  5. Atunci David s'a sculat şi a venit la locul unde tăbărîse Saul, şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberii şi poporul era tăbărît în jurul lui.

  6. Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: ,,N'auzi tu, Abner?`` Abner a răspuns: ,,Cine eşti tu care strigi către împăratul?``

  7. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l -a trecut la Mahanaim.

  8. L -a pus împărat peste Galaad, peste Gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.

  9. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd s'a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.

  10. Timpul cît a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.

  11. Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.

  12. Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S'au întîlnit la iazul din Gabaon, şi s'au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.

  13. Abner a zis lui Ioab: ,,Să se scoale tinerii aceştia, şi să se bată înaintea noastră!`` Ioab a răspuns: ,,Să se scoale!``

  14. S'au sculat şi au înaintat în acelaş număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.

  15. Fiecare, apucînd pe protivnicul lui de cap, i -a împlîntat sabia în coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lîngă Gabaon, s'a numit Helcat-Haţurim (Locul Săbiilor).

  16. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.

  17. Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca... o căprioară de cîmp:

  18. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stînga.

  19. Abner s'a uitat înapoi, şi a zis: ,,Tu eşti Asael?`` Şi el a răspuns: ,,Eu``.

  20. Abner i -a zis: ,,Abate-te la dreapta sau la stînga, pune mîna pe unul din tinerii aceştia, şi ia -i armele.`` Dar Asael n'a vrut să se abată dindărătul lui.

  21. Abner a zis iarăş lui Asael: ,,Abate-te dinapoia mea; pentruce să te lovesc şi să te trîntesc la pămînt? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?``

  22. Şi Asael n'a vrut să se abată. Atunci Abner l -a lovit în pîntece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort, se opreau,

  23. Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului.

  24. Fiii lui Beniamin s'au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată, şi s'au oprit pe vîrful unui deal.

  25. Abner a chemat pe Ioab, şi a zis: ,,Oare mereu are să sfîşie sabia? Nu ştii că la sfîrşit va fi amar? Pînă cînd vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?``