Letters to the Churches

căci judecata este fără milă pentru celce n'a avut milă; dar mila biruieşte judecata.

Fraţii mei, ce -i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n'are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mîntuiască?

Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,

şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!`` fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.

Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.`` ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.``

Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!

Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?

Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.

Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire``; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.``

Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

Tot aşa, curva Rahav: n'a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli şi i -a scos afară pe altă cale?

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvîrşit, şi poate să-şi ţină în frîu tot trupul.

De pildă, dacă punem cailor frîul în gură, ca să ne asculte, le cîrmuim tot trupul.

Iată, şi corăbiile, cît de mari sînt, şi, măcar că sînt mînate de vînturi iuţi, totuş sînt cîrmuite de o cîrmă foarte mică, după gustul cîrmaciului.

Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, cînd este aprinsă de focul gheenei.

Toate soiurile de fiare, de păsări, de tîrîtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc,

dar limba niciun om n'o poate îmblînzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrîna, este plină de o otravă de moarte.

Cu ea binecuvîntăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni cari sînt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Din aceeaş gură iese şi binecuvîntarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Oare din aceeaş vînă a izvorului ţîşneşte şi apă dulce şi apă amară?