Skip to content

Versete biblice despre Stones

79 versete · 16 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. ,,În vremea aceea, Domnul mi -a zis: ,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn.

  2. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele cari erau scrise pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat, şi să le pui în chivot.`

  3. Am făcut un chivot de lemn de salcîm, am tăiat două table de piatră ca cele dintîi, şi m'am suit pe munte cu cele două table în mînă.

  4. Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care -l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră.

  5. Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

  6. Aţi văzut urîciunile şi idolii lor, lemnul şi piatra, argintul şi aurul, cari erau la ele.

  7. ,,Ia doisprezece bărbaţi din popor, cîte un bărbat din fiecare seminţie.

  8. Dă-le porunca următoare: ,Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s'au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe cari să le duceţi cu voi, şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta.``

  9. Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe cari i -a ales dintre copiii lui Israel, cîte un bărbat de fiecare seminţie.

  10. Şi le -a zis: ,,Treceţi înaintea chivotului Domnului, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,

  11. pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Cînd vor întreba copiii voştri într'o zi: ,Ce însemnează pietrele acestea pentru voi?`

  12. să le spuneţi: ,Apele Iordanului s'au despicat în două înaintea chivotului legămîntului Domnului; cînd a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s'au despicat în două, şi pietrele acestea să fie totdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.``

  13. Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei, şi le-au pus în locul unde aveau să rămînă peste noapte.

  14. Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor cari duceau chivotul legămîntului; şi ele au rămas acolo pînă în ziua de azi.

  15. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe cari le luaseră din Iordan.

  16. El a zis copiilor lui Israel: ,,Cînd vor întreba copiii voştri într'o zi pe părinţii lor: ,Ce însemnează pietrele acestea?`

  17. să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: ,Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.

  18. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului pînă ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat -o înaintea noastră pînă am trecut,

  19. pentru ca toate popoarele pămîntului să ştie că mîna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.``

  20. Şi acolo Iosua a scris pe pietre o copie a legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel.

  21. Iosua a făcut în ziua aceea un legămînt cu poporul, şi i -a dat legi şi porunci, la Sihem.

  22. Samuel a luat o piatră pe care a pus -o între Miţpa şi Şen, şi i -a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicînd: ,,Pînă aici Domnul ne -a ajutat.``

  23. Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile casei.

  24. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, şi Ghibliţii, le-au cioplit, şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea casei.

  25. Cînd s'a zidit casa, s'au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fer nu s'au auzit în casă în timpul zidirii.