Sari la conținut

Versete biblice despre Ministers

201 versete · 118 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.

  2. Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.

  3. Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.

  4. Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.

  5. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l -a scris la oaste.

  6. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,

  7. propovăduieşte Cuvîntul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura.

  8. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.

  9. M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

  10. Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rînduială ce mai rămîne de rînduit, şi să aşezi presbiteri (Sau: bătrîni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:

  11. Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de cîştig mîrşav;

  12. ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfînt, înfrînat;

  13. să se ţină de Cuvîntul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentruca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe protivnici.

  14. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sînt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,

  15. cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un cîştig urît, lucruri, pe cari nu trebuie să le înveţe.

  16. Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră -i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,

  17. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.

  18. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.

  19. Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!

  20. Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos.

  21. Rugaţi-vă pentru noi; căci sîntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

  22. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentruca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

  23. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîştig mîrşav, ci cu lepădare de sine.

  24. Nu ca şi cum aţi stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcîndu-vă pilde turmei.

  25. Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.