Sari la conținut

circa 6 BC – AD 30

The Life of Jesus

The eternal Son of God enters history: born in Bethlehem, baptized in the Jordan, crucified at Golgotha, raised on the third day.

3,779 versete · 4 cărți acoperite

Versete din această perioadă

Filtrează după carte
  1. Luca 21:19cca. 33 d.Hr.

    Prin răbdarea voastră, vă veţi cîştiga sufletele voastre.

  2. Luca 21:20cca. 33 d.Hr.

    Cînd veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.

  3. Luca 21:21cca. 33 d.Hr.

    Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.

  4. Luca 21:22cca. 33 d.Hr.

    Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.

  5. Luca 21:23cca. 33 d.Hr.

    Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în ţară, şi mînie împotriva norodului acestuia.

  6. Luca 21:24cca. 33 d.Hr.

    Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor.

  7. Luca 21:25cca. 33 d.Hr.

    Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

  8. Luca 21:26cca. 33 d.Hr.

    oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

  9. Luca 21:27cca. 33 d.Hr.

    Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.

  10. Luca 21:28cca. 33 d.Hr.

    Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.``

  11. Luca 21:29cca. 33 d.Hr.

    Şi le -a spus o pildă: ,,Vedeţi smochinul şi toţi copacii.

  12. Luca 21:30cca. 33 d.Hr.

    Cînd înfrunzesc, şi -i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.

  13. Luca 21:31cca. 33 d.Hr.

    Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

  14. Luca 21:32cca. 33 d.Hr.

    Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, pînă cînd se vor împlini toate aceste lucruri.

  15. Luca 21:33cca. 33 d.Hr.

    Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

  16. Luca 21:34cca. 33 d.Hr.

    Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

  17. Luca 21:35cca. 33 d.Hr.

    Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului.

  18. Luca 21:36cca. 33 d.Hr.

    Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.``

  19. Luca 21:37cca. 33 d.Hr.

    Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor.

  20. Luca 21:38cca. 33 d.Hr.

    Şi tot norodul venea dis de dimineaţă la El în Templu, ca să -L asculte.

  21. Luca 22:1cca. 33 d.Hr.

    Praznicul azimilor, numit Paştele, se apropia.

  22. Luca 22:2cca. 33 d.Hr.

    Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.

  23. Luca 22:3cca. 33 d.Hr.

    Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.

  24. Luca 22:4cca. 33 d.Hr.

    Iuda s'a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să -L dea în mînile lor.

  25. Luca 22:5cca. 33 d.Hr.

    Ei s'au bucurat, şi au căzut la învoială să -i dea bani.