Letters to the Churches

Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.

Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.

De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.

Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.

Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``

Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.

Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi ,,s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.``

Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.

Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.

Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!

Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,