God
Versete care îl menționează pe God
şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei!
Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?
ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.``
Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic dela ce au spus proorocii şi Moise că are să se întîmple;
,,Fie curînd, fie tîrziu``, a răspuns Pavel, ,,să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sînt eu, afară de lanţurile acestea.``
Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s'a arătat azi noapte,
şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``
De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s'a spus.
După ce a spus aceste vorbe, a luat pîne, a mulţămit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt -o, şi a început să mănînce.
Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în ,,Forul lui Apiu``, şi pînă la ,,Cele trei Cîrciumi``, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s'a îmbărbătat.
I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le -a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le -a adus dovezi, şi a căutat să -i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.
Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.``
propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos
Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.
Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul,
iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Deci, vouă tuturor, cari sînteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
Mai întîi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,
şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am însfîrşit fericirea să vin la voi.
Căci mie nu mi -e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului;
deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.``
Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.