Geneza 31:24-42
24
Dar Dumnezeu S -a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i -a zis: ,,Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!``
25
Laban a ajuns dar pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi -a întins şi el cortul cu fraţii lui, pe muntele Galaad.
26
Atunci Laban a zis lui Iacov: ,,Ce-ai făcut? Pentruce m'ai înşelat, şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?
27
Pentruce ai fugit pe ascuns, m'ai înşelat, şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cîntecelor, în sunet de timpane şi alăută.
28
Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.
29
Mîna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi -a zis în noaptea trecută: ,,Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!``
30
Dar acum, odată ce ai plecat, pentrucă te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?``
31
Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: ,,Am fugit, fiindcă mi-era frică, gîndindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
32
Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce -i la mine din ale tale, şi ia-ţi -l.`` Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
33
Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe, şi n'a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii, şi a intrat în cortul Rahelii.
34
Rahela luase idolii, îi pusese subt samarul cămilei, şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n'a găsit nimic.
35
Ea a zis tatălui său: ,,Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi -a venit rînduiala femeilor.`` A căutat peste tot, dar n'a găsit idolii.
36
Iacov s'a mîniat, şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atîta înverşunare?
37
Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amîndoi!
38
Iată, am stat la tine două zeci de ani; oile şi caprele nu ţi s'au stărpit, şi n'am mîncat berbeci din turma ta.
39
Nu ţi-am adus acasă vite sfăşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea.
40
Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.
41
Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale, şi şase ani pentru turma ta, şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
42
Dacă n'aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mîinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mîinilor mele, şi ieri noapte a rostit judecata.``
Settings