- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
Versete biblice despre Usury
Versete biblice cheie
Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă dela el.
Dacă fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci lîngă tine, să -l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.
Să nu iei dela el nici dobîndă nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine.
Să nu -i împrumuţi banii tăi cu dobîndă, şi să nu -i împrumuţi merindele tale pe camătă.
Să nu ceri nicio dobîndă dela fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobîndă.
Dela străin vei putea să iei dobîndă, dar dela fratele tău să nu iei, pentruca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpînire.
Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s'au ridicat mari plîngeri împotriva fraţilor lor Iudei.
Unii ziceau: ,,Noi, fiii noştri şi fetele noastre, sîntem mulţi; să ni se dea grîu ca să mîncăm şi să trăim.``
Alţii ziceau: ,,Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să avem grîu în timpul foametei.``
Alţii ziceau: ,,Am împrumutat argint punînd zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului.
Şi totuş carnea noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri sînt ca şi copiii lor; şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre, şi multe din fetele noastre au şi fost supuse la robie; sîntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sînt ale altora.``
M'am supărat foarte tare cînd le-am auzit plîngerile şi cuvintele acestea.
Am hotărît să mustru pe cei mari şi pe dregători, şi le-am zis: ,,Ce! voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?`` Şi am strîns în jurul meu o mare mulţime,
şi le-am zis: ,,Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri Iudei, vînduţi neamurilor; şi voi să vindeţi pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vînduţi?`` Ei au tăcut, ne avînd ce să răspundă.
Apoi am zis: ,,Ce faceţi voi nu este bine. N'ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?
Şi eu, şi fraţii mei şi slujitorii mei, le-am împrumutat argint şi grîu. Să le lăsăm dar datoria aceasta!
Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele, şi a suta parte din argintul, din grîul, din mustul şi din untdelemnul, pe care l-aţi cerut dela ei ca dobîndă.``
Ei au răspuns: ,,Le vom da înapoi, şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.`` Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţinea cuvîntul.
Şi mi-am scuturat mantaua, zicînd: ,,Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţinea cuvîntul, şi aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mînile goale!`` Toată adunarea a zis: ,,Amin.`` Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s'a ţinut de cuvînt.
El nu-şi dă banii cu dobîndă, şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină nici odată.
Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobîndă şi camătă, le strînge pentru celce are milă de săraci. -
,,Vai de mine, mamă, că m'ai născut, pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuş toţi mă blastămă!
care nu împrumută cu dobîndă şi nu ia camătă, care îşi abate mîna dela nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul,
împrumută cu dobîndă şi ia camăta, s'ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvîrşit toate aceste urîciuni, de aceea trebuie să moară. Sîngele lui să cadă asupra capului lui!
îşi abate mîna dela nelegiuire, nu ia nici dobîndă nici camătă, păzeşte poruncile Mele şi urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreşit.