Skip to content

Versete biblice despre Trees

132 versete · 87 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că -l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.

  2. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,

  3. Pomul de pe cîmp îşi va da roada, şi pămîntul îşi va da rodurile. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi rupe legăturile jugului lor, şi cînd le voi izbăvi din mîna celorce le asupresc.

  4. Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul cîmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.

  5. Dar lîngă rîul acesta, pe malurile lui de amîndouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfîrşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfîntul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.``

  6. Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.

  7. Copacul acesta s'a făcut mare şi puternic, vîrful lui se înălţa pînă la ceruri, şi se vedea dela marginile întregului pămînt.

  8. Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.

  9. În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s'a pogorît din ceruri un străjer sfînt.

  10. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ,,Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi -i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de supt el, şi păsările din ramurile lui!

  11. Efraim este lovit, rădăcina i s'a uscat; nu mai dau rod; şi chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei. -

  12. Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe cîmp, s'au uscat... Şi s'a dus bucuria dela copiii oamenilor!

  13. Către Tine, Doamne, strig, căci a mîncat focul islazurile pustiei, şi para focului a pîrlit toţi copacii de pe cîmp!

  14. Nu vă temeţi, fiare de pe cîmp, căci islazurile pustiei iarăş vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor.

  15. Amos a răspuns lui Amaţia: ,,Eu nu sînt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sînt păstor, şi strîngător de smochine de Egipt.

  16. M'am uitat noaptea, şi iată că un om era călare pe un cal roş, şi stătea între mirţi într'un umbrar; în urma lui erau nişte cai roşi, murgi şi albi.

  17. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.

  18. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.

  19. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.

  20. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.

  21. Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.

  22. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decît zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.``

  23. A văzut un smochin lîngă drum, şi S'a apropiat de el; dar n'a găsit decît frunze, şi i -a zis: ,,Deacum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!`` Şi pe dată smochinul s'a uscat.

  24. A alergat înainte, şi s'a suit într'un dud ca să -L vadă; pentrucă pe drumul acela avea să treacă.

  25. Şi le -a spus o pildă: ,,Vedeţi smochinul şi toţi copacii.