Skip to content

Versete biblice despre Servants

291 versete · 147 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. S -a sculat dela masă, S'a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S'a încins cu el.

  2. Apoi a turnat apă într'un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

  3. Iar patriarhii, cari pizmuiau pe Iosif, l-au vîndut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,

  4. şi l -a izbăvit din toate necazurile lui; i -a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l -a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.

  5. Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;

  6. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

  7. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

  8. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

  9. Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

  10. Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

  11. Fiecare să rămînă în chemarea pe care o avea cînd a fost chemat.

  12. Ai fost chemat cînd erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te.

  13. Căci robul chemat în Domnul, este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod, care a fost chemat, este un rob al lui Hristos.

  14. Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.

  15. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr'un singur Duh.

  16. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

  17. De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentrucă port semnele Domnului Isus pe trupul meu.

  18. Robilor, ascultaţi de stăpînii voştri pămînteşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.

  19. Slujiţi-le nu numai cînd sînteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu.

  20. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,

  21. căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care -l va fi făcut.

  22. ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.

  23. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

  24. Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

  25. Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpînii voştri pămînteşti; nu numai cînd sînteţi supt ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii cari vă temeţi de Domnul.