Skip to content

Versete biblice despre Lion

27 versete · 16 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei,

  2. şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie.

  3. Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întîlnit pe drum de un leu care l -a omorît. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lîngă el, şi leul stătea şi el lîngă trup.

  4. Şi nişte oameni cari treceau pe acolo, au văzut trupul întins în drum şi leul stînd lîngă trup; şi au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia proorocul cel bătrîn.

  5. Cînd a auzit lucrul acesta proorocul care întorsese depe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: ,,Este omul lui Dumnezeu, care n'a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l -a dat în ghearele leului care l -a sfîrşiat şi l -a omorît, după cuvîntul pe care i -l spusese Domnul.``

  6. Apoi, îndreptîndu-se către fiii săi, a zis: ,,Puneţi-mi şaua pe măgar.`` Au pus şaua pe măgar,

  7. şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum, şi măgarul şi leul stînd lîngă trup. Leul nu mîncase trupul şi nu sfîşiase pe măgar.

  8. Cînd au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimes împotriva lor nişte lei, cari -i omorau!

  9. Atunci au spus împăratului Asiriei: ,,Neamurile pe cari le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimes împotriva lor nişte lei cari le omoară, pentrucă nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.``

  10. ,,Tu însă, fă o plîngere asupra domnului lui Israel,

  11. şi zi: ,,Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii, şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei.

  12. A crescut pe unul din puii ei, care s'a făcut un leuţ, învăţat să sfîşie prada; şi a mîncat oameni.

  13. Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului.

  14. Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta, şi că s'a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt pui, şi l -a făcut leuţ.

  15. El a umblat cu leii, s'a făcut leuţ, a învăţat să sfîşie prada, şi a mîncat oameni.

  16. A năvălit în palatele lor, şi le -a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se află în ea, s'a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.

  17. Dar împotriva lui s'au înşiruit neamurile din toate ţinuturile de prin prejur. I-au întins laţuri, şi a fost prins în groapa lor.

  18. I-au pus un belciug în nări, l-au pus într'o cuşcă, şi l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într'o cetăţuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel.``

  19. Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să -l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel: ,,Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!``

  20. Au adus o piatră, şi au pus -o la gura gropii. Împăratul a pecetluit -o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.

  21. Împăratul s'a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s'a adus nicio ţiitoare, şi n'a putut să doarmă.

  22. În revărsatul zorilor, însă, împăratul s'a sculat şi s'a dus în grabă la groapa cu lei.

  23. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel: ,,Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?``

  24. Şi Daniel a zis împăratului: ,,Vecinic să trăieşti, împărate!

  25. Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n'am făcut nimic rău!``