- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
Versete biblice despre Jehoiakim
Versete biblice cheie
Şi Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, şi i -a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt şi a murit acolo.
Ioiachim a dat lui Faraon argintul şi aurul; dar a trebuit să pună bir asupra ţării ca să scoată argintul acesta, cerut de Faraon; a hotărît partea fiecăruia, şi a cerut dela poporul ţării argintul şi aurul pe care trebuia să -l dea lui Faraon Neco.
Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi.
Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i -a fost supus trei ani; dar s'a răsculat din nou împotriva lui.
Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le -a trimes împotriva lui Iuda, ca să -l nimicească, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robii Săi proorocii.
Lucrul acesta s'a întîmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvîrşite de Manase,
şi din pricina sîngelui nevinovat pe care -l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n'a vrut să -l ierte.
Celelalte fapte ale lui Ioiachim, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i -a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz, şi l -a dus în Egipt.
Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său.
Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s'a suit împotriva lui, şi l -a legat cu lanţuri de aramă ca să -l ducă la Babilon.
Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului, şi le -a pus în casa lui în Babilon.
Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urîciunile pe cari le -a săvîrşit, şi răul ce se afla în el, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
,Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate, şi odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze de geaba, fără să -i dea plata;
care zice: ,Îmi voi zidi o casă mare, şi odăi încăpătoare;` şi -i face ferestre multe, o căptuşeşte cu cedru, şi o văpseşte cu roş!`
,Împărat eşti tu oare, de te întreci în cedri?` Nu mînca tatăl tău, şi nu bea şi el?` Şi totuş el făcea dreptate şi judecată, şi era fericit!
Judeca pricina săracului şi a celui lipsit, şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? zice Domnul.
Dar tu n'ai ochi şi inimă decît ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sînge nevinovat, şi să întrebuinţezi asuprire şi sîlnicie.
De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: ,,Nu -l vor plînge, zicînd: ,Vai, fratele meu! Vai, sora mea!` Nici nu -l vor plînge, zicînd: ,Vai doamne! Vai, măria sa!`
Ci va fi înmormîntat ca un măgar, va fi tîrît şi aruncat afară din porţile Ierusalimului!``
Împăratul Ioiachim a trimes nişte oameni în Egipt şi anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el în Egipt.
Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l -a omorît cu sabia, şi i -a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.) -
În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, şi l -a împresurat.