Versete biblice despre Beasts

Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca necurată.

Să nu mîncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.

Să nu mîncaţi iepurele, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.

Să nu mîncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să -l priviţi ca necurat.

Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, şi s'a culcat subt Balaam. Balaam s'a aprins de mînie, şi a bătut măgăriţa cu un băţ.

Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: ,,Ce ţi-am făcut, de m'ai bătut de trei ori?``

Balaam a răspuns măgăriţei: ,,Pentrucă ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mînă, te-aş ucide pe loc.``

Măgăriţa a zis lui Balaam: ,,Nu sînt eu oare măgăriţa ta, pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?`` Şi el a răspuns: ,,Nu.``

Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă în mînă. Şi s'a plecat, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt.

Îngerul Domnului i -a zis: ,,Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la perzare, înaintea Mea.

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

El rîde de zarva cetăţilor,

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.