Sari la conținut

Jesus

3,872 versete · 6 membri ai familiei

Cunoscut și ca: Jesus Christ, Immanuel, Emmanuel, Christ

Versete care îl menționează pe Jesus

Filtrează după carte
  1. ,,Nu -l opriţi``, i -a răspuns Isus, ,,fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi.``

  2. Cînd s'a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi -a îndreptat faţa hotărît să meargă la Ierusalim.

  3. A trimes înainte nişte soli, cari s'au dus şi au intrat într'un sat al Samaritenilor, ca să -I pregătească un loc de găzduit.

  4. Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.

  5. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să -i mistuie, cum a făcut Ilie?``

  6. Isus S'a întors spre ei, i -a certat, şi le -a zis: ,,Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi!

  7. Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.`` Şi au plecat într'alt sat.

  8. Pe cînd erau pe drum, un om i -a zis: ,,Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.``

  9. Isus i -a răspuns: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n'are unde-Şi odihni capul.``

  10. Altuia i -a zis: ,,Vino după Mine!`` ,,Doamne``, I -a răspuns el, ,,lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu.``

  11. Dar Isus i -a zis: ,,Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.``

  12. Un altul a zis: ,,Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun dela ai mei.``

  13. Isus i -a răspuns: ,,Oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.``

  14. După aceea Domnul a mai rînduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i -a trimes doi cîte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El.

  15. Şi le -a zis: ,,Mare este secerişul, dar puţini sînt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.

  16. Duceţi-vă; iată, vă trimet ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.

  17. Eu vă spun că, în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decît pentru cetatea aceea.

  18. Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M'a trimes pe Mine.``

  19. Cei şaptezeci s'au întors plini de bucurie, şi au zis: ,,Doamne, chiar şi dracii ne sînt supuşi în Numele Tău.``

  20. Isus le -a zis: ,,Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer.``

  21. Iată că v'am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.

  22. În ceasul acela, Isus S'a bucurat în Duhul Sfînt, şi a zis: ,,Tată, Doamne al cerului şi al pămîntului; Te laud pentrucă ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.``

  23. Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere.``

  24. Apoi S'a întors spre ucenici, şi le -a spus de o parte: ,,Ferice de ochii cari văd lucrurile, pe cari le vedeţi voi!

  25. Căci vă spun că mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n'au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n'au auzit.``