Skip to content

Haman

45 versete · 12 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe Haman

  1. După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L -a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el.

  2. Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.

  3. Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu -i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărîrea lui; căci el spusese că este Iudeu.

  4. Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S'a umplut de mînie;

  5. dar a crezut prea puţin pentru el să pună mîna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi Iudeii cari se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.

  6. În luna întîi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, pînă în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.

  7. Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: ,,În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să -l lase liniştit.

  8. Împăratul şi -a scos inelul din deget, şi l -a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul Iudeilor.

  9. Şi împăratul a zis lui Haman: ,,Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.``

  10. Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.

  11. Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

  12. Şi Mardoheu i -a istorisit tot ce i se întîmplase, şi i -a spus suma de argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi Iudeilor.

  13. Estera a răspuns: ,,Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.``

  14. Şi împăratul a zis: ,,Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.`` Împăratul s'a dus cu Haman la ospăţul pe care -l pregătise Estera.

  15. Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, şi dacă găseşte cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li -l voi pregăti, şi mîne voi da răspuns împăratului după porunca lui.``

  16. Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţămită. Dar, cînd a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mişca înaintea lui, s'a umplut de mînie împotriva lui Mardoheu.

  17. A ştiut totuş să se stăpînească, şi s'a dus acasă. Apoi a trimes să aducă pe prietenii săi şi pe nevastă-sa Zereş.

  18. Haman le -a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să -l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i -l dăduse mai pesus de căpeteniile şi slujitorii împăratului.

  19. Şi a adăugat: ,,Eu sînt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l -a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l -a făcut, şi sînt poftit şi pe mîne la ea cu împăratul.

  20. Nevastă-sa Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: ,,Să se pregătească o spînzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mîne dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spînzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.`` Părerea aceasta a plăcut lui Haman, şi a pus să pregătească spînzurătoarea.

  21. Atunci împăratul a zis: ,,Cine este în curte?`` -Haman venise în curtea de afară a casei împăratului, să ceară împăratului să spînzure pe Mardoheu pe lemnul pe care -l pregătise pentru el. -

  22. Slujitorii împăratului i-au răspuns: ,,Haman este în curte.`` Şi împăratul a zis: ,,Să intre.``

  23. Haman a intrat, şi împăratul i -a zis: ,,Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să -l cinstească împăratul?`` Haman şi -a zis în sine: ,,Pe cine altul decît pe mine ar vrea împăratul să -l cinstească?``

  24. Şi Haman a răspuns împăratului: ,,Omului pe care vrea împăratul să -l cinstească,

  25. Împăratul i -a zis lui Haman: ,,Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa Iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.``