Skip to content
Matei 26:59-75

Matei 26:59-75

59
Preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi tot Soborul căutau vre -o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să -L poată omorî.
60
Dar n'au găsit niciuna, măcar că s'au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi,
61
şi au spus: Acesta a zis: ,,Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să -l zidesc iarăş în trei zile.``
62
Marele preot s'a sculat în picioare, şi I -a zis: ,,Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?``
63
Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvîntul şi I -a zis: ,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.``
64
,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt! ,,Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.``
65
Atunci marele preot şi -a rupt hainele, şi a zis: ,,A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
66
Ce credeţi?`` Ei au răspuns: ,,Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.``
67
Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit,
68
zicînd: ,,Hristoase, prooroceşte-ne-cine Te -a lovit?``
69
Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el, şi i -a zis: ,,Şi tu erai cu Isus Galileanul!``
70
Dar el s'a lepădat înaintea tuturor, şi i -a zis: ,,Nu ştiu ce vrei să zici.``
71
Cînd a ieşit în pridvor, l -a văzut o altă slujnică, şi a zis celor de acolo: ,,Şi acesta era cu Isus din Nazaret.``
72
El s'a lepădat iarăş, cu un jurămînt, şi a zis: ,,Nu cunosc pe omul acesta!``
73
Peste puţin, cei ce stăteau acolo, s'au apropiat, şi au zis lui Petru: ,,Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.``
74
Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicînd: ,,Nu cunosc pe omul acesta!`` În clipa aceea a cîntat cocoşul.
75
Şi Petru şi -a adus aminte de vorba, pe care i -o spusese Isus: ,,Înainte ca să cînte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.`` Şi a ieşit afară şi a plîns cu amar.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options