Judecători 18:1-16
1
În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia Daniţilor îşi cauta o moşie ca să se aşeze în ea, căci pînă în ziua aceea nu -i căzuse la sorţi nici o moştenire în mijlocul semintiilor lui Israel.
2
Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe cari i-au trimes din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s'o cerceteze. Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.`` Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.
3
Cînd erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tînărului Levit, s'au apropiat şi i-au zis: ,,Cine te -a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?``
4
El le -a răspuns: ,,Mica face cutare şi cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, şi eu îi sînt preot.``
5
Ei i-au zis: ,,Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.``
6
Şi preotul le -a răspuns: ,,Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este subt privirea Domnului.``
7
Cei cinci oameni au plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpînind peste ei; erau departe de Sidoniţi, şi n'aveau nici o legătură cu alţi oameni.
8
S'au întors la fraţii lor în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: ,,Ce veste ne aduceţi?``
9
,,Haidem``, au răspuns ei, ,,să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpînire pe ţara aceasta.
10
Cînd veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat -o în mînile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pămînt.``
11
Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.
12
S'au suit, şi au tăbărît la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat pînă în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan).
13
Au trecut de acolo în muntele lui Efraim şi au ajuns pînă la casa lui Mica.
14
Atunci cei cinci oameni cari se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvîntul şi au zis fraţilor lor: ,,Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.``
15
Ei s'au abătut pe acolo, au intrat în casa tînărului Levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate!
16
Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea porţii.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)
Settings