Sari la conținut

Versete biblice despre The Law of God

30 versete · 58 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

  2. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

  3. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.

  4. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,

  5. şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

  6. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

  7. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti.

  8. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.

  9. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

  10. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit -o.

  11. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

  12. Să nu ucizi.

  13. Să nu preacurveşti.

  14. Să nu furi.

  15. Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.

  16. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.

  17. Dar pe voi, cari părăsiţi pe Domnul, cari uitaţi muntele Meu cel sfînt, cari puneţi o masă ,Norocului`, şi umpleţi un pahar în cinstea ,Soartei`,

  18. vă sortesc săbiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n'aţi răspuns, am vorbit şi n'aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place.``

  19. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Iată că robii Mei vor mînca, iar voi veţi fi flămînzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete. Iată că robii Mei se vor bucura şi voi vă veţi ruşina.

  20. Domnul zice: ,,Pentrucă au părăsit Legea Mea, pe care le -o pusesem înainte; pentrucă n'au ascultat glasul Meu, şi nu l-au urmat;

  21. ci au umblat după aplecările inimii lor, şi au mers după Baali, cum i-au învăţat părinţii lor.``

  22. ,,Deaceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin, şi -i voi da să bea ape otrăvite.

  23. Îi voi risipi printre nişte neamuri pe cari nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, şi voi trimite sabia în urma lor, pînă -i voi nimici.``

  24. Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.``

  25. ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă.