Sari la conținut

Versete biblice despre Sacrifices

248 versete · 55 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă şi ardere de tot Domnului o mie de viţei, o mie de berbeci şi o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obicinuite, şi alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul.

  2. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel, chemată la el, a stătut înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, cari nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.

  3. Cînd şi -a isprăvit Solomon rugăciunea, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.

  4. Împăratul Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sutădouăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.

  5. Domnul S'a arătat lui Solomon noaptea, şi i -a zis: ,,Îţi ascult rugăciunea, şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.

  6. Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară, şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în legea Domnului.

  7. Pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrările mînilor lor, mînia Mea s'a vărsat asupra acestui loc, şi nu se va stinge.``

  8. Şi, dupăce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula disdedimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei cîte o ardere de tot. Căci zicea Iov: ,,Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.`` Aşa avea Iov obicei să facă.

  9. Aduceţi jertfe neprihănite, şi încredeţi-vă în Domnul.

  10. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, cari mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trîmbiţei, voi cînta şi voi lăuda pe Domnul.

  11. Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.

  12. ,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!`` -

  13. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită.

  14. Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

  15. Îţi voi aduce oi grase, ca ardere de tot, cu grăsimea berbecilor, voi jertfi oi împreună cu ţapi. -(Oprire).

  16. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,

  17. Să -I aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.

  18. Îţi voi aduce o jertfă de mulţămire, şi voi chema Numele Domnului;

  19. Domnul este Dumnezeu, şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi -o pînă la coarnele altarului!

  20. Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!

  21. A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decît jertfele. -

  22. ,,Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi ţapilor.

  23. Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v'aţi ruga, n'ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!``

  24. Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot, şi nu M'ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mîncare, pe cari trebuia să Mi le aduci; şi nu te-am obosit cu jertfe de tămîie.

  25. Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint, şi nu M'ai săturat cu grăsimea jertfelor tale: dar tu M'ai chinuit cu păcatele tale, şi M'ai obosit cu nelegiuirile tale.