Sari la conținut

Versete biblice despre Religious Zeal: Exemplified

191 versete · 5 aspecte

Versete despre Exemplified

Filtrează după carte
  1. Moise s'a întors la Domnul, şi a zis: ,,Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.

  2. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris -o!``

  3. Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, Madianitul, socrul lui Moise: ,,Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: ,Eu vi -l voi da.` Vino cu noi, şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.``

  4. Moise i -a răspuns: ,,Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!``

  5. M'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mîniaţi.

  6. Căci mă îngrozisem la vederea mîniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, pînă acolo încît voia să vă nimicească. Dar Domnul m'a ascultat şi de data aceasta.

  7. Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi -I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Rîu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.

  8. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului``.

  9. Poporul a răspuns, şi a zis: ,,Departe de noi gîndul să părăsim pe Domnul, şi să slujim altor dumnezei.

  10. David a zis oamenilor de lîngă el: ,,Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, şi va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui viu?``

  11. căci se va şti că Numele Tău este mare, mîna Ta este tare, şi braţul Tău este întins, cînd va veni să se roage în casa aceasta, -

  12. ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentruca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit -o eu!

  13. Mica a răspuns: ,,Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.``

  14. ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentruca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta, pe care am zidit -o!

  15. Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.

  16. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea Ta!

  17. Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sînt decît oameni! (Oprire.)

  18. Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! -în sulul cărţii este scris despre mine-

  19. vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

  20. Vestesc îndurarea Ta, în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!

  21. Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mîntuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.

  22. Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

  23. Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea.

  24. Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.

  25. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.