Skip to content

Versete biblice despre Praise

490 versete · 106 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,

  2. pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt,

  3. şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.

  4. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor.

  5. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.

  6. Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mînile goale.

  7. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi -a adus aminte de îndurarea Sa, -

  8. cum făgăduise părinţilor noştri, -faţă de Avraam şi sămînţa lui în veac.``

  9. În clipa aceea, i s'a deschis gura, i s'a deslegat limba, şi el vorbea şi binecuvînta pe Dumnezeu.

  10. Zaharia, tatăl lui, s'a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis:

  11. ,,Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentrucă a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.

  12. Şi ne -a ridicat o mîntuire puternică (Greceşte: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David,

  13. cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, cari au fost din vechime; -

  14. mîntuire de vrăjmaşii noştri şi din mîna tuturor celor ce ne urăsc!

  15. Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt,

  16. potrivit jurămîntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,

  17. că, dupăce ne va izbăvi din mîna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să -I slujim fără frică,

  18. trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.

  19. Şi deodată, împreună cu îngerul s'a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd:

  20. ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.``

  21. Şi păstorii s'au întors, slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi cari erau întocmai cum li se spusese.

  22. Simeon L -a luat în braţe, a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis:

  23. A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea Ierusalimului.

  24. Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n'au nevoie de pocăinţă.

  25. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.``