Skip to content

Versete biblice despre Industry

46 versete · 23 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.

  2. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.

  3. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sînt pe limbă.

  4. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pînea lenevirii.

  5. Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi -i aduce laude zicînd:

  6. ,,Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.``

  7. Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

  8. Răsplătiţi -o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s'o laude la porţile cetăţii

  9. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat -o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi -a fost partea din toată osteneala mea.

  10. Apoi, cînd m'am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vînt, şi că nu este nimic trainic supt soare.

  11. Atunci am urît viaţa căci nu mi -a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.

  12. Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut -o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

  13. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuş el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit -o cu trudă şi înţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune.

  14. Am ajuns pînă acolo că m'a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut -o supt soare.

  15. Căci este cîte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s'a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

  16. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare?

  17. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v'am sfătuit.

  18. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n'aveţi trebuinţă de nimeni.

  19. Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: ,,Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce.``

  20. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.

  21. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi -i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte.