Sari la conținut

Versete biblice despre Faith

543 versete · 124 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Dar Domnul Dumnezeu M'a ajutat; de aceea nu M'am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.

  2. Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: ,Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!` ,Cine este protivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!`

  3. Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osîndi? Într'adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mînca.

  4. Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!

  5. Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.``

  6. ,,Domnul este partea mea de moştenire,`` zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.

  7. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care -L caută.

  8. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

  9. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.

  10. Să stea singur şi să tacă, pentrucă Domnul i l -a pus pe grumaz;

  11. să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi peardă nădejdea;

  12. să dea obrazul celui ce -l loveşte, şi să se sature de ocări.

  13. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.

  14. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare:

  15. Cu prilejul acesta, şi în aceeaş vreme, cîţiva Haldei s'au apropiat şi au pîrît pe Iudei.

  16. Ei au luat cuvîntul şi au zis împăratului Nebucadneţar: ,,Să trăieşti vecinic împărate!

  17. Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pămînt, şi să se închine chipului de aur;

  18. şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.

  19. Dar, sînt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni cari nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!``

  20. Atunci Nebucadneţar, mîniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.

  21. Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat?

  22. Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?``

  23. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: ,,Noi n'avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.

  24. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate.

  25. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!``