Matei 26:1-16
1
Dupăce a isprăvit Isus toate cuvîntările acestea, a zis ucenicilor Săi:
2
,,Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!``
3
Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii norodului s'au strîns în curtea marelui preot care se numea Caiafa;
4
şi s'au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să -L omoare.
5
Dar ziceau: ,,Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă turburare în norod.``
6
Cînd era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul,
7
s'a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe cînd sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.
8
Ucenicilor le -a fost necaz, cînd au văzut lucrul acesta, şi au zis: ,,Ce rost are risipa aceasta?
9
Mirul acesta s'ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.``
10
Cînd a auzit Isus, le -a zis: ,,De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine.
11
Pentrucă pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
12
Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.
13
Adevărat vă spun că ori unde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.``
14
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s'a dus la preoţii cei mai de seamă,
15
şi le -a zis: ,,Ce vreţi să-mi daţi, şi -L voi da în mînile voastre?`` Ei i-au cîntărit treizeci de arginţi.
16
Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mînile lor.
Settings