Versete biblice despre Nebuzar-Adan: Commands the Assyrian army which besieged Jerusalem and carried the inhabitants to Babylon
Versete despre Commands the Assyrian army which besieged Jerusalem and carried the inhabitants to Babylon
În ziua a şaptea a lunii a cincea, -era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, -a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, şi a intrat în Ierusalim.
A ars Casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor cari aveau vreo însemnătate oarecare.
Toată oştirea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe ceice mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului, şi pe cealaltă mulţime.
Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pămînt cîţiva din cei mai săraci din ţară.
Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi au dus arama în Babilon.
Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba.
Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint.
Cei doi stîlpi, marea, şi temeliile, pe cari le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută.
Înălţimea unui stîlp era de optsprezece coţi, şi deasupra avea un coperiş de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul coperişului era o împletitură în chip de reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa avea şi al doilea stîlp cu împletitura în chip de reţea.
Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei păzitori ai pragului.
Şi din cetate a luat un dregător care avea supt porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni cari făceau parte din sfetnicii împăratului şi cari au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oştirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, şi şasezeci de oameni din poporul ţării, cari se aflau în cetate.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i -a luat, şi i -a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
Împăratul Babilonului i -a lovit şi i -a omorît la Ribla, în ţara Hamatului. Ghedalia, dregător; uciderea lui.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui, şi pe rămăşiţa poporului.
Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe ceice n'aveau nimic; şi le -a dat atunci vii şi ogoare.
şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului, şi pe toate sufletele, pe cari le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe proorocul Ieremia, şi pe Baruc, fiul lui Neriia.
În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, -a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
Toată ostea Haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărîmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe ceice se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii.
Totuş Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară.
Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă cari erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi toată arama lor au dus -o în Babilon.
Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba.
Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămîietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.