Sari la conținut

Versete biblice despre Courts of Justice

68 versete · 64 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.

  2. Una din femei a zis: ,,Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaş casă, şi am născut lîngă ea în casă.

  3. După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decît noi amîndouă.

  4. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentrucă se culcase peste el.

  5. Ea s'a sculat pela mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lîngă mine, pe cînd dormea roaba ta, şi l -a culcat la sînul ei: iar pe fiul ei, care murise, l -a culcat la sînul meu.

  6. Dimineaţa, m'am sculat să dau ţîţă copilului; şi iată că era mort. M'am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care -l născusem.``

  7. A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.

  8. Şi a zis judecătorilor: ,,Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lîngă voi cînd le veţi rosti.

  9. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.``

  10. Cînd s'a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, Leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.

  11. Şi iată poruncile pe cari li le -a dat: ,,Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.

  12. În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, cari locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rînduieli, să -i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul, şi să nu izbucnească mînia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.

  13. Marele preot s'a sculat în picioare, şi I -a zis: ,,Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?``

  14. Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvîntul şi I -a zis: ,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.``

  15. ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt! ,,Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.``

  16. Atunci marele preot şi -a rupt hainele, şi a zis: ,,A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.

  17. Ce credeţi?`` Ei au răspuns: ,,Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.``

  18. Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le -a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să -L bată cu nuiele, L -a dat să fie răstignit.

  19. Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor.

  20. L-au îmbrăcat într'o haină de purpură, au împletit o cunună de spini, şi I-au pus -o pe cap.

  21. Apoi au început să -I ureze, şi să zică: ,,Plecăciune, Împăratul Iudeilor!``

  22. Şi -L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.

  23. Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui, şi L-au dus să -L răstignească.

  24. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s'a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.

  25. Apoi le -a zis: ,,Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gînd să faceţi oamenilor acestora.